Apollo-Soyuz: Prima Strângere de Mână în Spațiu

Pe 17 iulie 1975, oamenii se-ntorc acasă din muncă și descopera că viitorul pe care și-l imaginau nu mai există. Ziua aceea, într-o cameră de control din Houston, inginerii americani și cei sovietici se vorbeau la telefon pentru prima dată ca parteneri, nu ca adversari. Două zile mai târziu, în spațiul cosmic, doi oameni într-o capsulă americană se întâlnesc cu doi oameni într-o capsulă sovietică și se dau mâna prin anghrenaje și ecluze, iar lumea care se credea desprinsă în două tabere ireconciliabile se dă seama că a fost doar o pauză în istorie, nu sfârșitul ei.

Astfel arăta pândul: înainte de 19 iulie 1975, Statele Unite și Uniunea Sovietică se aflau într-o confruntare cosmică care părea fără sfârșit. Fiecare lansare era o declarație de supremație, fiecare nou record o dovadă că sistemul tău — capitalismul sau comunismul — era mai bun. Copiii americani visau la astronauți care cucereau Luna; copiii sovietici visau la cosmonauti care deschideau drumurile către stele. Două oameni pe o bancă de parc nu puteau discuta despre spațiu fără să se încordeze, ca și cum universul în sine era împărțit pe ideologie.

Apollo-Soyuz Test Project a fost născut din oboseală. Până în 1972, cursa spațială costase Americii 25 de miliarde de dolari — o sumă care, în zilele noastre, ar fi echivalent cu 150 de miliarde. Sovieticii cheltuiseră cifre similare. Ambele țări aveau alte probleme: Vietnam, economie zdruncināată, proteste în stradă. Atunci, cineva s-a gândit la un lucru simplu și revoluționar: dacă nu mai putem concura, putem coopera.

Proiectul era o operație de inginerie complicată. Capsulele americană și sovietică nu aveau aceeași atmosferă — americanii foloseau oxigen pur la presiune joasă, sovieticii foloseau aer la presiune mai mare. Dacă le-ai conecta direct, ar fi fost o dezastru. Inginerii au proiectat o ecluză de andocare care să traducă între două lumi incompatibile. O metaforă care nu era deloc subtilă.

Pe 17 iulie, astronautul Tom Stafford și cosmonautul Alexei Leonov — omul care fusese primul om în spațiu liber, în 1965 — stau în capsulele lor și așteaptă. Leonov vorbea engleza cu accent greu; Stafford vorbea rusă prost, dar vorbea. Legătura radio transmitea cuvintele lor în jurul planetei. "Apollo și Soyuz se apropie", spune Stafford. "Noi ne apropiem de tine", răspunde Leonov.

La 17:19 ora Moscovei, capsulele se ating. Apoi se conectează. Ușile se deschid. Stafford și Leonov se întâlnesc în aer gol, la 225 de kilometri deasupra Pământului, și se dau mâna. Fotografii arată doi oameni în costume spațiale, unul american, unul sovietic, în brațe, zâmbitori.

Ceea ce nimeni nu anticipase era cât de rapid lumea ar uita de moment. Criza petrolului, Watergate, inflația — viața merge mai departe. Apollo-Soyuz nu a fost urmat de alte proiecte comune timp de 20 de ani. Dar ceva s-a schimbat în acea zi, ceva greu de măsurat. Cei doi oameni care se-ntâlniseră în spațiu au deschis o ușă. Lumea nu a intrat imediat, dar știa acum că ușa exista.