Metropolitan Police

Înainte de 1829, Londra se baza pe un mozaic de constabili de parohie, paznici de noapte și bailiți privaţi. Statisticile criminale arătau o creștere a jafurilor și a tulburărilor publice, iar uciderea din 1825 a unui ofiţer de poliție în Whitechapel a evidenţiat lipsa unei forţe coordonate. Secretarul de interne, Sir Robert Peel, susţinea că un corp profesional, gestionat central, ar putea reduce astfel de incidente şi proteja proprietatea. Propunerea lui se baza pe experimentele anterioare din Birmingham şi Glasgow, dar acele forţe erau limitate la oraşe mici.

Peel a prezentat Actul Poliţiei Metropolitane Parlamentului la începutul lui 1829. Proiectul de lege a creat un corp salarizat de 1.000 de bărbaţi, extins ulterior la 2.000, pentru a patrula o zonă definită de doisprezece mile în jurul noii şedinţe de poliţie de la 10 Whitehall Place. Ofiţerii urmau să poarte uniforme, recunoscuţi printr-un palton albastru distinctiv, şi să fie organizaţi în opt divizii, fiecare condusă de un superintendent. Actul a acordat forţei autoritatea de a aresta fără mandat pentru infracţiuni grave şi de a cere suspecţilor să furnizeze numele şi adresa. Finanţarea provenea dintr-o taxă impusă proprietarilor, în valoare de £200.000 pe an, sumă aprobată de Trezorerie.

Primii ofiţeri, cunuşcuţi ca „Peeleri” sau „Bobby‑i”, au depus jurământul pe 29 septembrie 1829. Îndatoririle lor includeau patrule regulate pe jos, numite „beaturi”, şi menţinerea unui registru central al infracţiunilor. Instruirea punea accent pe disciplină, rezolvare non‑violentă şi principiul că poliţia ar trebui să prevină crimele, nu doar să reacţioneze la ele. Opoziţia a venit din partea unor magistraţi care se temeau de pierderea controlului local şi din partea unor segmente ale publicului care asociau bărbaţii uniformaţi cu opresiunea militară. Cu toate acestea, în primul an numărul de spargeri raportate a scăzut cu aproximativ doisprezece la sută, iar vizibilitatea patrulelor a fost creditată pentru descurajarea luptelor pe străzi.

Înfiinţarea Poliţiei Metropolitane a stabilit un model pentru poliţia modernă la nivel mondial. Structura sa organizatorică, uniforma şi accentul pe patrule preventive au fost adoptate de oraşe din Marea Britanie şi, ulterior, din Statele Unite şi teritoriile coloniale. Forţa a introdus, de asemenea, conceptul unui serviciu civil profesional, separat de forţele armate, influenţând reformele ulterioare din administraţia publică. Până la mijlocul secolului al XIX‑lea Met a crescut la peste 7.000 de ofiţi şi a devenit agenţia principală de aplicare a legii pentru capitală, un rol pe care îl păstrează şi astăzi.